marți, septembrie 13

CARTEA DE PE NOPTIERĂ



“A citi pentru întâia oară o carte este ca și cum ți-ai face un nou prieten ; a reciti o carte este precum te-ai întâlni cu un vechi prieten.”
Proverb chinezesc

Există unele cărți de care te îndrăgostești iremediabil și la care revii mereu și mereu, din dorința de a te întâlni cu vechi prieteni, pe care îi regăsești cu emoție și cu aceeași bucurie ca prima dată. Sunt acele cărți cărora le-ai prevăzut miracolul încă de la început și care ți-ai fi dorit să nu se mai termine. Este extraordinar faptul că un om (autorul) aflat la celălalt capăt al lumii, dincolo de orizontul, reușește să îți pătrundă în lumea ta interioară și minte, parcă citindu-ți gândurile, creând o operă atât de apropiată de sufletul tău încât să rămână acolo pentru totdeauna. O astfel de operă este cea care te însoțește pretutindeni, care stă pe noptiera ta în momentele mai puțin fericite sau în cele de bucurie extremă, cele care au coperțile scorojite de la cât de mult au fost deschise pentru a regăsi pasaje vechi și pentru a retrăi momente și trăiri.
Pentru mine, o astfel de carte este „Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell, o carte document care m-a ajutat să descopăr lumea sudului american, cu toate frumusețile sale, cu acele baluri extraordinare și cu trăsuri, rochii minunate și servitori negri, răsfățați asemenea unor copii, cu plantațiile extraordinare și oameni care luptă pentru visele lor. Chiar dacă războiul distruge anumite valori, iubesc puterea de regenerare a unei întregi societăți, precum și puterea de adaptare și de reinventare a oamenilor. Este un roman clasic, dar a cărei lume mi-a pătruns adânc în suflet, ecoul ideilor sale încă se mai aude la mult timp după terminarea citirii sale, un roman la care am plâns și am râs în egală măsură.
O iubesc pe Scarlett O`Hara, pentru forța ei interioară care o face capabilă să treacă peste orice fel de greutate pe care o întâmpină, fapt care o face să își ajute familia în timpurile grele, să își înfrunte dușmanii cei mai aprigi și să se integreze în absolut orice fel de situație. Iubesc determinarea ei, puterea de regenerare chiar și după cele mai mari furtuni ale sufletului, faptul că reușește să privească spre viitor și nu spre trecut, în ciuda faptului că toți cei din jur nu reușesc să treacă peste nostalgia vremurilor trecute. Îmi place faptul că reușește să iasă din tipare fără a ține cont de gura lumii, să muncească și să își facă o afacere într-o lume dominată de bărbați, să își urmeze inima și dragostea.
Îl iubesc pe Rhett Butler pentru capacitatea sa de a se descurca într-o lume care nu mai lasă loc la sensibilitatea sudistă, pentru că reușește să ajute fără a se lăuda cu toate acțiunile sale, pentru că este acolo, alături de oameni, chiar dacă aceștia i-au închis de multe ori ușa în nas.
O iubesc pe Melanie, pentru că reușește să le ofere forță tuturor celor care o cunosc, în ciuda faptului că ea este micuță și fragilă. Reușește să îi rămână alături lui Scarlett chiar și când aceasta din urmă nu o iubește foarte tare. Îl acceptă pe Ashley cu toate visele lui.
Iubesc Tara, cu pământurile ei roșiatice, cu plantațiile ei și cu toată viața existentă aici.
Să scrii despre această operă măreață ar însemna să umpli pagini întregi fără a cuprinde nici pe departe esența sa.




Care este cartea voastră de pe noptieră? Ce carte a rămas acolo, în sufletele voastre, pentru totdeauna?!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vizitatorii blogului


website hit counter