joi, octombrie 19

KASIE WEST: DISTANȚA DINTRE NOI - RECENZIE





Aveam nevoie de o carte uşurică, prin intermediul căreia să mă relaxez, pentru că nu am avut foarte mult timp liber în ultima perioadă. Am găsit acest lucru la „Distanţa dintre noi” de Kasie West, un roman pe care l-am citit la recomandarea primită în cadrul provocării #alegeocarte de pe grupul  Prefaţă de carte şi Porţia de citit.
Nu eram sigură dacă să citesc sau nu această carte, m-am temut foarte tare să nu fie foarte clişeică, pentru că urăsc acest tip de scrieri şi obişnuiesc să le las foarte repede deoparte. A fost un roman clişeic, aducând în prim-plan o poveste de dragoste între tipul bogat şi tipa săracă, însă acest lucru nu m-a deranjat absolut deloc. Modul în care este construit subiectul este absolut gingaş şi extrem de dulce, aşa că, da, mi-a plăcut destul de tare, a reuşit să mă prindă în mrejele sale. Autoarea a reuşit să transforme un clişeu într-un subiect original, care te îndeamnă să visezi.
„Distanţa dintre noi” aduce în prim-plan relaţiile sociale cu cei din jur, care, uneori, din cauza unor întâmplări nefericite din trecut, tind să fie puţin distante, nu neapărat în mod conştient, astfel încât să ne protejăm sufletul de durere şi dezamăgire.



Despre ce este vorba în roman
Romanul ne prezintă o adolescentă, în vârstă de doar şaptesprezece ani, Cayman Meyers. Ea nu este o tânără obişnuită, pentru că a venit pe lume în urma unei greşeli din trecut a mamei sale, care s-a implicat într-o relaţie cu un bărbat bogat, ce a ales să o părăsească atunci când a apărut copilul, oferindu-i viitoarei mame o anumită sumă de bani, pentru a scăpa, astfel, de orice fel de angajament. Din acest moment, sunt doar ele două, fără niciun fel de ajutor din partea nimănui, căci părinţii au alungat-o la rândul lor. Cayman nu îşi cunoaşte nici tatăl, nici alte rude, dar este învăţată de mică să nu se încreadă în oamenii bogaţi, pentru că aceştia vor provoca doar dezamăgiri, mai devreme sau mai târziu vor pleca, lăsându-te singură. Toate acestea îi sunt foarte clare, însă toate credinţele sale îi sunt distruse în momentul în care apare Xander Spence, un tânăr de aceeaşi vârstă, nepotul unei cliente de la magazinul pe care Cayman şi mama sa îl deţin, iar între cei doi se leagă o frumoasă prietenie, care ar putea evolua la mai mult, dacă fata ar fi dispusă să renunţe la toate acele distanţe pe care singură le impune, ca un fel de proiecţie a gândurilor şi experienţelor mamei sale. Dacă va reuşi să treacă peste, vă invit să aflaţi citind acest roman.

*******

Mi-a plăcut foarte tare locul în care locuiesc cele două personaje feminine, Cayman şi mama sa, o locaţie pe care, sincer, nu cred că am mai întâlnit-o în alte cărţi: ele sunt proprietarele unui magazin de păpuşi de porţelan.
Cayman este o fată extrem de responsabilă, nu ai cum să nu o adori. Este ultimul an de liceu, dar nu studiază la fel de mult cum o fac colegii ei, căci ea trebuie să îşi ajute mama cu magazinul, unde se implică mult mai mult decât i-ar fi plăcut. Ea este dispusă chiar să renunţe le propriile vise, acelea de a studia ştiinţa, pentru a fi alături de mama sa.
Xander nu este tipul bogatului tipic, căci el are o sensibilitate extraordinar de mare, care îl face să vadă dincolo de aparenţe. Mi-a plăcut extrem de tare acea idee a sa cu zilele carierei, prin intermediul cărora să descopere ce anume le-ar plăcea să facă în viitor, la ce anume s-ar pricepe cel mai bine. Cred că nu le-ar strica nici adolescenţilor din prezent un astfel de joc, i-ar ajuta mult mai mult să se descopere şi să observe la ce se pricep cel mai bine.
Nu mai spun limbajul folosit, care este presărat cu mult umor, cu replici spumoase şi ironice pe alocuri, care alcătuiesc sarea şi piperul romanului şi îi conferă un mare plus.



Nota mea pe Goodreads
Oscilam între 3,5 şi 4 stele, îi voi oferi 4 în final pentru că m-a făcut foarte tare să visez, să mă simt ca într-un basm cu Cenuşăreasa, care poate deveni realitate.


miercuri, octombrie 18

LUNILE ANULUI - BOOKTAG


Sursă poză: Internet


    V-am mai spus că îmi plac la nebunie tag-urile, iar pe acesta l-am văzut de ceva timp la Cătălina de la Porția de citit și Adriana de la Prefață de carte. Am avut un program destul de haotic și am nevoie neapărat să cumpăr niște timp, dar, într-un final, am reușit și eu să alcătuiesc recomandările mele pentru lunile anului. 
       Așadar, să începem...

     1. Luna ianuarie
     
Sursă foto: arhiva personală

      În luna rece de iarnă, vă recomand un roman al unei autoare preferate, o maestră a stilului polițist. „Unde sunt copiii?” este un thriller psihologic, cu acțiunea plasată în frumosul oraș de la malul mării, Cape Cod. Romanul prezintă drama unei mame care își pierduse primii doi copii, după care a trebuit să trăiască fără a ști adevărul despre pierderea lor... Acum, trebuie să retrăiască aceeași dramă, când cei doi copii pe care îi are în prezent dispar din nou...

     2. Luna februarie
     
Sursă foto: arhiva personală

      E iarnă, e frig, e timp suficient pentru a începe această serie a marelui scriitor rus, Lev Tolstoi. Este un roman complex, mare ca întindere, care ne poartă pe aripile istoriei. Trebuie neapărat să aveți răbdare pentru a citi această carte!!


     3. Luna martie
     
Sursă foto: arhiva personală
  
      Este o lună care aduce în discuție femeile puternice, de aceea, vă recomand din tot sufletul romanul Anitei Nair. „Cele nouă chipuri ale inimii” aduce în prim-plan o poveste de dragoste, la care se adaugă elemente de misticism și de cultură, care reprezintă întotdeauna cheia succesului.





      4. Luna aprilie


    
Sursă foto: arhiva personală

    În luna de primăvară, în care simțim că totul a revenit la viață, ce poate fi mai frumos decât o călătorie inițiatică spre descoperirea de sine? Este momentul potrivit pentru a călători prin lume alături de Liz, protagonista romanului „Mănâncă, roagă-te, iubește”. Pașii o poartă spre Italia, unde va descoperi deliciile culinare și conceptul de la dolce vita, apoi într-un ashram din India, unde își redescoperă legătura cu Dumnezeu, apoi în Bali, unde peisajele mirifice îi redau pofta de viață. Asemeni ei, la finalul cărții veți deveni mai puternici, mai determinați, acordându-vă dreptul la fericire.

       5. Luna mai
       
Sursă foto: arhiva personală
      Este vremea pentru  „Chocolat” de Joanne Harris, un roman care ne transpune într-o lume a magiei, în care totul este posibil. Este o carte care ne învaţă că atât timp cât ne găsim echilibrul interior şi avem încredere în forţele proprii, putem face tot ceea ce ne propunem. Vianne Rocher îşi creşte singură fiica, pe Anouk, dar face tot ceea ce doreşte, trăieşte viaţa din plin, fără a se gândi la ceea ce va spune lumea. Este mamă singură, poartă culori îndrăzneţe într-o zonă rurală precum Lansquenet, comercializează ciocolată în perioada postului, primeşte în propriul magazin ţiganii nomazi. Ea nu se sunpune unor reguli rigide, care asigură o anumită comoditate, ba chiar îi ajută şi pe cei din jur să devină ceea ce doresc, să se rupă din locuri şi relaţii care nu le fac bine pentru a deveni cine doresc să fie şi pentru a îşi urma visele.

      6. Luna iunie

Sursă foto: arhiva personală

     În sfârșit vară... Este timpul pentru visare și cum anume o putem face mai bine decât prin intermediul romanului Danielei Zeca,  „Istoria romanțată a unui safari”?! Cartea ne poartă cu gândul cu gândul pe aripi de vis prin minunatul tărâm al Africii de Nord, în Magrebul îndepărtat, unde două civilizaţii, cea occidentală şi cea orientală, se ciocnesc şi încearcă să se întrepătrundă. Deşi este scris în proză, descrierile locurilor pitoreşti, toate trăirile şi sentimentele profunde ale personajului feminin botezat aievea Darielle, forţa narativă a autoarei, toate te poartă cu gândul la o poezie. Poveştile prezentate sunt nenumărate, dramele se întrevăd pe fundalul unei Africi sălbatice, care se doreşte descoperită. Întreaga acţiune se ţese în faţa noastră, asemeni poveştii tuturor europenilor ajunşi într-o altă civilizaţie, pe care Sousse Anne, puternica andaluză, o ţese pe pânza sa. În faţa ochilor se desfăşoară nu o poveste, ci un miraj, un basm arab, care pare aievea.

     7. Luna iulie

Sursă foto: arhiva personală

    E vară, e timpul pentru vacanță si pentru seria „Am murit, din fericire” a lui Theo Anghel, o serie magică, ce ne introduce într-o lume fabuloasă.

    8. Luna august 

Sursă foto: arhiva personală


      E  încă soare și extrem de cald... e timpul să pășim în lumea magică a Caravalului, unde nimic nu este ceea ce pare și unde trebuie urmați anumiți pași pentru îndeplinirea unei dorințe.

    9. Luna septembrie

    
Sursă foto: internet
      Acest roman mi se pare extrem de potrivit cu această lună, pregătindu-ne sufletește pentru pătrunderea în lunile mai reci ale anului. „Septembrie în Shīrāz” este o carte care te tulbură, care îţi provoacă sentimente contradictorii, dar care te ţine cu sufletul la gură până la ultima pagină. Prin intermediul introspecţiei, autoarea te ajută să pătrunzi în lumea personajelor principale şi să trăieşti alături de ele fiecare eveniment din viaţa acestora.

    10. Luna octombrie

    
Sursă foto: Internet

      Vă recomand cu drag acest roman, care are drept narator un personaj mai neobișnuit: Moartea. Romanul lui Markus Zusak – „Hoţul de cărţi” aduce în prim-plan Germania nazistă din anul 1939, anul începerii celui de al doilea Război Mondial, o perioadă deosebit de tulbure şi de plină de durere pentru întreaga lume. Pe acest fundal, se conturează povestea unui copil, Liesel Meminger, care este despărţită la o vârstă fragedă (doar 9 ani) de tot ceea ce avea mai drag: mama şi fratele ei, pentru a fi plasată unei familii sociale. Evenimentele pe care trebuie să le parcurgă pe drumul devenirii ei sunt deosebit de greu de suportat, fapt pentru care se refugiază în lumea cărţilor şi a cuvintelor, singurele care au puterea de a crea lumi noi, singurele care au puterea de a ajuta persoana să evadeze dintr-un cotidian mult prea dureros... 

    11. Luna noiembrie

Sursă foto: arhiva personală

     Cei care mă citiți de extrem de mult timp, știți că nu prea am recomandări de carte fără a pomeni romanul lui Margaret Mitchell. „Pe aripile vântului” este o carte atât de completă și de complexă, de extraordinară, încât nu trebuie ratată. Și ce lună ar fi mai potrivită decât o lună care, mai mereu, este caracterizată prin furtuni și vânt puternic?!

    12. Luna decembrie

    
Sursă foto: arhiva personală
     
   La final de an, vă recomand o poveste extrem de sensibilă, care mă face să plâng enorm de fiecare dată când o recitesc... „Love Story” a lui Erich Segal rămâne un roman de referință pentru mine, o poveste de dragoste care trece dincolo de orice...


    Cei care doresc, pot prelua acest tag. 

joi, octombrie 12

ANDRADA-COSMINA POSEDARU: CAPCANA PĂIANJENULUI - RECENZIE




„A plecat lasându-mă singur la masă. Am stat aşa mult timp, gândindu-mă. Totul fusese pus la cae foarte bine din primul moment şi asta pur şi simplu pentru că i-am părut interesant şi m-a ales ca marionetă într-o scenetă scrisă şi regizată de el. Mă aflam în plasă, iar păianjenul tocmai ce mă mâncase.”
Andrada-Cosmina Posedaru

Scriitoare tânără, aflată la început de drum în ceea ce priveşte arta scrisului, Andrada-Cosmina Posedaru are un stil curat, natural, care place şi atrage încă de la primele rânduri citite. A abordat în scrierile sale genul poliţist, care mie mi-a plăcut dintotdeauna, şi reuşeşte cu măiestrie să îţi menţină toate simţurile treze până la ultima pagină. Singurul lucru pe care mi l-aş fi dorit ar fi acela ca romanele sale să fie un pic mai lungi, pentru a ne putea bucura mai mult de acţiunea pe care o pune în scenă.
Citisem „Ochiul Pisicii” de aceeaşi autoare (despre care v-am vorbit aici) şi mi-a plăcut. Am vrut să încerc şi altceva pentru a observa dacă era vorba doar de o impresie de moment sau de ceva de durată. Aşa că am decis să citesc şi „Capcana păianjenului”, mai ales că e destul de scurtă şi eu aveam nevoie de ceva care să mă determine să evadez din cotidian. Acest volum mi-a plăcut mai mult decât precedentul.
Mi-am dat seama că această temă – cea a vieţii văzute ca o pânză de păianjen, în care problemele cotidiene te prind ca într-o capcană, asemeni pânzei de păianjen, care te cuprinde, ţinându-te captiv până la apariţia păianjenului - mă urmăreşte oarecum (tot luna aceasta am citit şi „Pânza de păianjen”).
Romanul cuprinde cinci capitole, fiecare dintre acestea prezentând o anumită poveste poliţistă, un caz care trebuie neapărat rezolvat. Din această cauză, acestea pot fi citite şi separat, asemeni unei colecţii de povestiri scurte. Liantul dintre ele este realizat de către medicul legist Kay Wolf, care are un spirit investigator extraordinar de mare, la fel şi o curiozitate extremă care îl împinge la dorinţa extraordinar de mare de a pune toate piesele cazului la un loc pentru a afla adevărul.
Deşi îi place la nebunie să lucreze la cazuri, Kay nu este singur, ci are doi colegi, pe Julie Hill – acea femeie puternică, extrem de independentă, mi s-a părut mie mai mult tipul fetei bătrâne, căci este foarte greu să îi intri în voie – şi pe Logan Carter – tipul poliţistului extrem de frumos, dar foarte calm şi raţional. Deşi are tendinţa de a îi ridiculiza uneori, adevărul este că Wolf nu ar putea exista fără cei doi colegi. Cei trei formează un trio de excepţie, care reuşeşte să rezolve chiar şi cazurile cele mai grele. Lor li se adaugă şi Olivia, prietena lui Kay, scriitoare de succes, care se inspiră din cazurile lui Wolf (aş spune eu, elementul inedit al romanului).
Anchetele scot la iveală diverse probleme sociale,care conduc la ură şi, mai apoi, crimă. Pe masa medicului legist ajung un alcoolic cu un trecut nu tocmai uşor; o femeie de moravuri uşoare, ajunsă victimă a meseriei pe care o avea; un copil dispărut, care se va dovedi a fi mult mai mult decât un caz tipic de dipariţie, urmat de o răscumpărare sau nişte modele, care şi-au găsit sfârşitul în cele mai ciudate poziţii.
Toate acestea se dovedesc a fi nimic, pe lângă pericolul care îl paşte pe Wolf, aflat în raza de acţiune a păianjenului, care pândeşte din umbră pentru a îşi prinde prada. Pentru a aflat cine este păianjenul şi ce rol joacă el în poveste, vă invit să citiţi romanul.


Ce mi-a plăcut
Ca şi la „Ochiul Pisicii”, mi-a plăcut extrem de tare stilul autoarei, care promite extraordinar de mult pe viitor. Te farmecă prin acea atmosferă tipică romanelor poliţiste care îi au ca protagonişti pe Sherlock Holmes sau Miss Marple. Este acea atmosferă în care predomină misterul şi te detemină să dai pagină după pagină pentru a afla adevărul.
Personajul masculin, deşi este cam prea încrezător în propriile capacităţi, este unul care atrage, care îţi place, în preajma căruia ţi-ar plăcea să te afli.

Ce nu mi-a plăcut
Editura mai are de editat puţin cartea, există unele greşeli de tehnoredactare. Nu sunt multe şi nici foarte supărătoare, dar consider că ar trebui să existe puţin mai multă atenţie la editare.
De asemenea, deşi fiecare capitol în parte începe foarte bine, cu o extrem de mare forţă, aducând în prim plan cazuri extrem de misterioase, care te atrag, finalul mi se pare că este puţin forţat, parcă se încheie totul mult prea brusc. La o carte poliţistă, îmi place foarte tare să încerc eu să aflu cine este vinovatul, să mi se ofere suficiente indicii pentru a putea face acest lucru.

Închei prin intermediul unui citat din Cella Serghi, care mi-a venit în minte citind acest roman:
„Vezi, aşa îmi închipui eu viaţa, ca o pânză de păianjen imensă, cenuşie, lipicioasă, în care omul se zbate ca o muscă. Undeva păzeşte carnivorul: păianjenul.”




 Îi mulţumesc autoarei pentru exemplarul oferit pentru recenzie. Dacă doriţi să achiziţionaţi acest roman, o puteţi face de aici

Titlu:  „Capcana păianjenului”
Autor: Andrada-Cosmina Posedaru
Editura: Edmunt
Anul apariţiei: 2017





Vizitatorii blogului


website hit counter