miercuri, decembrie 13

LUNA DECEMBRIE - MOMENT AL BILANȚULUI PERSONAL



     Ultima lună a anului mă face întotdeauna mai melancolică și mai reflexivă, este momentul în care mă analizez cel mai tare și în care observ cu ce anume am rămas din anul care tocmai se apropie de final. Este acea clipă a bilanțului personal, singurul care mă ajută să evoluez și să am o bună relație cu mine.
     Anul care se apropie cu pași repezi de final a fost unul minunat din punct de vedere a dezvoltării mele. A fost acel moment de cotitură care m-a făcut să cresc, să înfloresc, să fiu o cu totul altă eu, cu o mai multă forță interioară, cu o mai mare dorință de a face ceea ce îmi spune inima și cu mult mai puțină atenție la zumzăitul celor mulți, dar nesemnificativi, din jurul meu. 
      Începutul de an mă găsise oarecum indecisă cu privire la ce anume ar trebui să fac și cum anume ar trebui să mă dezvolt pe mai târziu, cât la sută din mine să dezvălui și cât nu. O bună perioadă a funcționat să stau ascunsă într-un con de umbră, să mă ascunde de toți și de toate, să nu mai aud nimic. Însă, eram conștientă că această stare de fapt nu avea cum să dureze la nesfârșit, pentru că eu nu sunt așa și însemna să mă pierd pe mine însămi. A trebuit să mă ridic de acolo de unde rămăsesem și să reiau contactul cu oamenii, chiar și numai virtual, pentru că am nevoie să mă încarc cu energie pozitivă, cu multe emoții.
     Însă, cu toate că am rămas aceeași visătoare, aceeași naivă pe care totul o impresionează în mod direct, am învățat să nu mai plec deloc urechea la vorbele celor care nu mă cunosc, să nu mai acord importanță zgomotelor de fond. În ultimul timp, am așa o stare zen, care mă face să las deoparte orice răutate, să înțeleg că așa e omul și că nu îi poți mulțumi pe toți și să știu că oricum nu mulți sunt cei care mă cunosc cu adevărat, încât las să treacă pe lângă mine multe lucruri. Nu sunt neapărat impasibilă, nici nu cred că aș avea cum, ci doar am ales să iau în considerare părerile celor care înseamnă ceva pentru mine și cam atât. Am ajuns la concluzia că unii pur și simplu doar caută ceartă și dacă îi lași să vorbească singuri, să își verse of-ul cum s-ar spune, nici nu durează prea mult această stare de fapt.
       Tot anul acesta, am învățat ceva ce mi se părea imposibil în trecut: să mă pun pe mine și nevoile mele pe primul plan. Nu înseamnă că nu sunt la fel de atentă și la nevoile celor din jur, dar chiar am învățat cum să aranjez lucrurile, ce anume să aduc mai în față astfel încât să capete un sens pentru mine. Oricât de multe aș avea de făcut, am înțeles în sfârșit că pot pune mâna pe butonul de pauză, să mă așez și să savurez o cană de cafea sau de ceai fierbinte, în compania unei cărți sau a unui film bun. Uneori, e bine să fii doar tu cu tine, cu gândurile tale, pentru a oferi apoi celor din jur o variantă mai bună a ta, mai capabilă să pună lucrurile cap la cap și să ducă sarcinile la bun sfârșit la capacitate maximă. Înainte, m-aș fi simțit vinovată de aceste momente de respiro, era doar muncă, muncă și iar muncă. Acum nu, tocmai aceste scurte pauze mă fac mai eficientă și mai organizată. 
      Nu mai îmi este teamă să îmi exprim în mod deschis părerile, indiferent de persoanele din fața mea. Cei care vor să le vând doar iluzii nici nu știu cât merită să stea lângă mine. Iubesc oamenii care acceptă o a doua opinie și pe cei care îmi spun deschis ce cred. Nu vreau ipocrizie în jurul meu, pentru că urăsc acest fapt cel mai tare, poate și pentru că m-am izbit de ea de nenumărate ori mai ales în ultimii ani. Același lucru îl aștept și de la cei care s-au adunat în preajma mea: să spună adevărul gol-goluț, fără ocolișuri, chiar dacă uneori este mai dureros. Doar astfel mă pot dezvolta și deveni o variantă îmbunătățită a mea.
     Per total, a fost un an bun, cu mult mai puține rele decât bune. Am avut multe de învățat, multe de acumulat. Am devenit mai conștientă de mine însămi și de ceea ce pot să fac...

      Cum a fost anul care se apropie de final pentru voi?
     
     

NIEVES F. JOY: SUFLET DEZROBIT (PARADOXUL IUBIRII #2) - PRE-RECENZIE



„Suntem doi visători, iubito,
Care rătăcim printre stele,
Tu eşti ca o regină
Cum e luna printre ele.

Suntem, iubito, doi fulgi de nea,
Care cad din cer
Şi se topesc în palma ta,
Ca într-un vis efemer.

Suntem două frunze purtate de vânt,
Şi dragostea noastră
E un sfânt legământ,
Ca dintre cer şi pământ.

Suntem două flori ce înfloresc
Sub acelaşi soare,
Sunt un visător, iubito, eşti o visătoare
În lume asta atât de mică şi atât de mare.”

Vladimir Potlog


 Am citit de curând „Suflet rebel” de Nieves F. Joy și am crezut că este romanul meu preferat, pentru că are atât de multe elemente pe care le aștept de la un roman bine scris: o poveste de iubire pură, creată pe cicatricile lăsate de o relație abuzivă, o femeie extrem de puternică drept personaj central, suspans, acțiune, adrenalină și multă ironie fină și umor. Eram ferm convinsă că știu la ce să mă aștept de la un nou volum al seriei „Paradoxul iubirii” și că nimic altceva nu mă mai poate surprinde. De aceea, m-am așezat comod într-o seară în fotoliul meu de lângă sobă, am deschis cel de al doilea volum al seriei - „Suflet dezrobit”, convinsă fiind că voi citi câteva pagini, unul sau două capitole maxim, pentru a mă destinde după o zi obositoare și apoi gata, la somn cu mine... Eh! Credeți că am mai putut dormi apoi sau închide paginile romanului?! Acțiunea pusă în scenă este atât de alertă, imaginile se derulează prin fața noastră cu o atât de mare repeziciune, întâmplările prezentate se precipită, adrenalina atinge cote alarmante și, când să zici gata, acum CHIAR că nimic nu mă mai poate surprinde, apare un element nou, care te trântește efectiv la pământ și te face să te întrebi ce va urma, încât nu ai cum să mai lași cartea din mână. Pe tot parcursul citirii ei, am stat cu sufletul la gură, așteptând să văd ce anume a mai pregătit autoarea, ce surpriză va mai apărea pe parcurs, ce se va mai întâmpla cu personajele pe care le-am îndrăgit deja, devenind părți dinlăuntrul ființei mele, căci primim puțin câte puțin din ingredientele unei povești absolut magice, asemeni acelei picături chinezești, încât nu poți altfel decât să lași deoparte și somn, și mâncare și să devorezi fiecare pagină în parte până la final.


***********

     „Suflet dezrobit” este un roman care mi-a plăcut încă și mai mult decât „Suflet rebel”. Este acel tip de carte care îți face sufletul să tresalte odată cu fiecare nou rând citit, te înalță până în cele mai mărețe sfere alături de personajele dragi pe care le regăsești la fel de puternice, pentru ca, în clipa imediat următoare, să te coboare în infernul celor mai cumplite deziluzii și deznădejdi. Întreg volumul este asemeni unui carusel din parcul de distracții, care te determină să urmezi exact traiectoria impusă de creatoarea sa, nelăsându-te nici măcar un minut să răsufli ușurat că, în sfârșit, situația s-a remediat și a devenit favorabilă protagoniștilor.
      Foarte multe detalii nu pot să vă dau, pentru că efectiv vă voi strica plăcerea lecturii și am impresia că, indiferent ce aș putea eu să vă spun, este un fel de spoiler. Voi încerca să vă ofer în linii mari câteva detalii ale romanului, astfel încât să vă puteți face o primă idee. 
       La finalul volumului întâi, o lăsam pe Raisa în mâinile răpitorilor săi, care deciseseră să o transforme în prizoniera lor. Rămăsesem cu gândul la ea și la ceea ce putea să i se întâmple... Nu mă așteptasem deloc la traiectoria pe care o urmează personajele în acest al doilea volum, iar prima impresie care mi-a venit în minte a fost aceea că oamenii nu se încadrează în totdeauna doar în tiparul omului bun sau în cel al răului absolut, ci au lumini si umbre, căderi și urcări.
      Rashid, arabul influent care o răpise pe Raisa din cauza datoriilor soțului său, îi oferă acesteia posibilitatea de a alege ceea ce dorește: să fie în continuare prizoniera sa sau să devină iubita lui, să îi fie alături, el urmând să o ajute să obțină divorțul de cel care o umilise și o transformase într-o umbră lipsită de orice fel de voință proprie. Raisa face o alegere care o conduce spre propria nefericire, dar înțelege că nu mai are nimic de pierdut și alege fericirea celor din jur, pe care o plasează deasupra propriilor dorințe. Pusă în situația de a fi alături de Rashid, ea pierde șansa de a își construi un viitor alături de Race, bărbatul care i-a cucerit inima. Însă, cu toate că încearcă din răsputeri să stea departe de acesta și să îi dea o șansă celui care i-a fost sprijin în cele mai grele momente ale vieții, sufletul i se întoarce mereu spre cel care i-a cucerit în mod iremediabil inima și, efectiv, nu poate sta departe de Race Cooper. Cu toate acestea, anumite comportamente ale acestuia o determină pe Raisa să se întoarcă spre trecutul ei, să se analizeze și să încerce să ia propriile decizii, să fie din nou independentă și pe picioarele ei, chiar dacă acest lucru ar putea însemna să rămână fără cel iubit aproape. Are de luptat cu ea însăși, cu umbrele trecutului ei și chiar cu noile pericole care se ivesc după colț, căci, exact când se aștepta mai puțin, trecutul ei reînvie în cel mai dur și trist mod cu putință, aruncându-i pe ea și pe cei dragi ei în ghearele disperării.
     La rândul său, Race este cuprins de propriii demoni, care revin în mod obsesiv din trecutul său. Acest lucru îl determină să acționeze destul de violent în anumite momente cheie, când poate ar fi trebuit să se așeze și să discute totul cu cea care îi este stăpână a inimii. Toate acestea îl pot conduce la pierderea a tot ceea ce dorea și iubea mai mult: a Raisei, fapt ce îl determină să plece într-o călătorie care să îl schimbe, care să îl facă să privească totul în față, astfel încât să fie bărbatul demn de cea pe care o consideră cea mai pură persoană.
      Mai multe nu pot să vă dezvălui, doar atât vă spun: trebuie să fiți pregătiți sufletește și mental, căci apar personaje noi, pe care sunt sigură că le veți iubi cu tot sufletul, apar răsturnări spectaculoase de situație, noi povești care trebuie descoperite și, nu în ultimul rând, un potpuriu de trăiri și emoții.



     V-am spus deja că iubesc acest roman, care mi-a creat atât de multe și de felurite stări. Mi-a plăcut modul în care evoluează Raisa, modul în care aceasta trebuie să uite totul pentru a se regăsi pe sine (veți înțelege doar citind romanul), cea puternică și plină de determinare, capabilă să o ia de la capăt și de a crea numai lucruri minunate. Este acel moment de cotitură care fie te aruncă în ghearele disperării, fie te face să continui cu încredere în forțele proprii. Descoperim o Raisa capabilă să facă extrem de multe lucruri, care se descoperă și pare că iese la suprafață pentru a străluci asemeni fluturelui prins în coconul său care, la final, își schimbă cu totul modul de a fi...
      Race este același bărbat puternic, dar am avut unele răfuieli imaginare cu el, recunosc, pentru că are momentele sale de slăbiciune și pentru că face lucrurile într-un mod așa de puțin gândit... Uită să comunice cu cea pe care o iubește și trăiește cu anumite iluzii, care îl pot face să piardă tot ceea ce îi este mai drag pe lume. Se teme de condiția sa, de participant la curse, considerând că, din punct de vedere material, nu poate concura cu Rashid. Acționează pur și simplu impulsiv în multe situații și, chiar dacă regretă mai apoi, tot mi-ar fi plăcut să se afle puțin în fața mea pentru a îi oferi anumite lecții... Bine că își spală păcatele spre finalul romanului, printr-un comportament absolut ireproșabil, că altfel nu îl vedeam chiar bine :) 
    Personajele noi, Rashid, Ayse, Abdul, plus încă două surpriză despre care chiar nu pot să vă spun, mi-au ajuns la suflet și am reușit să le înțeleg și să le iubesc, mai ales că sunt persoanele de sprijin ale Raisei, acei oameni pe care te poți baza oricând. 
         Pregătiți-vă de un final incendiar, un final asemeni unui vis, unei punți magice care vă va transfera într-o cu totul altă lume. Pe mine m-a emoționat până la lacrimi, recunosc acest lucru. 
         De surprize peste surprize veți avea parte în acest nou volum al seriei „Paradoxul iubirii”. Abia aștept să văd ce anume ne-a pregătit autoarea pentru volumele viitoare, ce povești încântătoare. Și da, acesta este efectul stilului lui Nieves F. Joy: te face să nu te mulțumești cu puțin, să vrei mai mult, și mai mult, să guști și mai mult din ceea ce scrie ea cu atâta măiestrie. 
        Dacă eu nu am reușit să vă conving să citiți romanul cât mai repede, cel mai probabil o va face coperta, care este absolut minunată și vorbește de la sine. 

     Dacă doriți să achiziționați romanul, o puteți face accesând link-ul. Cartea este deja gata pentru precomandă, cu o reducere de 15% și cu un termen de livrare începând cu data de 19 decembrie 2017.

luni, decembrie 11

AYAAN HIRSI ALI: NECREDINCIOASA - RECENZIE


Mi-am dorit să citesc romanul „Necredincioasa” de Ayaan Hirsi Ali de extrem de mult timp, mai ales că este scris din perspectiva unei femei musulmane, fapt pe care îl doresc să îl observ mult mai des pe scena lumii, căci multe state islamice au tendința din păcate, de a anihila orice fel de voce feminină care își dorește să iasă în față. Această autobiografie a lui Ayaan este o mărturie dură la adresa unei lumi care, nouă, ca europeni, ne este extrem de necunoscută, dar cu care intrăm destul de des în contact mai ales prin prisma ultimelor evenimente care au început să aducă tot mai des pe buzele tuturor problema imigrației și a imigranților care vin din statele musulmane.

    Romanul „Necredincioasa” nu este unul care se citește ușor și aceasta nu din cauza numărului de pagini, care nu este mic, ci din cauza tematicii și a problemelor pe care scriitoarea de origine somaleză le aduce în discuție, chestiuni grave, care m-au făcut să mă opresc de multe ori pentru a scruta adânc în interiorul meu și a îmi răspunde la anumite întrebări. Nu am putut să nu simt revoltă, tristețe profundă și neputință fața de chinurile la care alte ființe umane le supun pe altele, alocându-și funcții și puteri fictive, care te fac să te gândești la lumea în care trăim și la toate nedreptățile existente, cauzate de anumite idealuri nu tocmai bine justificate. Cartea a fost cu atât mai sensibilă pentru mine cu cât am ales acum ceva ani să aleg calea altei religii, aceea a islamului, o alegere care mi-a aparținut în totalitate, în urma unui studiu individual. Este trist și păcat că nu toate au privilegiile pe care le-am avut eu și că multe fetițe musulmane nu au dreptul acesta, de a problematiza și de a își alege singure calea de urmat în viață, acel drum care să le asigure fericirea înălțătoare, ci sunt forțate tocmai de cei care ar trebui să le apere, precum propria familie sau rudele de sânge, să urmeze anumite tipare stabilite în cadrul unor clanuri ce urmează încă niște cutume venite din alte timpuri. Autoarea învinovățește islamul, deși, eu nu știu dacă are neapărat de a face cu religia pe care acești oameni o au, cât cu educația. Orice societate în care nu există educație, în care copiii ajung să abandoneze școala și să muncească asemeni unor animale vor ajunge la aceleași atrocități și animozități. Înțeleg punctul de vedere al autoarei, pentru că ea luptă pentru niște idealuri și aduce în discuție chestiuni care provin din realitate ei, palpabilă, și ajung să înțeleg revolta ei și întoarcerea împotriva propriei credințe. M-am pus de multe ori pe toată durata parcurgerii paginilor acestui roman în locul autoarei, devenită și voce narativă și încă una extrem de puternică, și cred că aș fi procedat exact ca ea, căci sunt destul de încăpățânată și îmi place să iau deciziile de una singură, fără intervenția nimănui, căci avem o singură viață și ne suntem datori nouă înșine să trăim în mod frumos, în armonie cu noi și cu cei din jur. Nu știu dacă aș fi avut curajul ei, care, de multe ori, este egal cu nebunia la Ayaan, nici puterea ei, căci a avut o așă de mare determinare și o forță interioară grozavă, care a izbucnit asemeni unui foc ce mocnea de foarte mult timp în interiorul ei, încât, atunci când a ieșit la suprafață, a făcut minuni și lucruri imposibil de imaginat unei persoane ordinare. 


     Romanul scriitoarei somaleze este împărțit în două părți distincte, care ne ajută să cunoaștem traiectoria vieții lui Ayaan Hirsi și ne ajută să înțelegem modul devenirii ei și alegerile pe care aceasta le face mai apoi. Prima parte aduce în discuție copilăria și adolescență autoarei, pe care viața o poartă alături de familia sa din Somalia în Arabia Saudită și din Arabia Saudită în Kenya, iar cea de a doua parte, complet în antiteză cu prima, oferindu-ne un personaj feminin mult mai puternic, pe care doar îl întrezăream în prima parte, aduce în prim-plan devenirea lui Ayaan, ajunsă acum din Africa în Europa, în Olanda, și un pic prin câteva state ale SUA. 
     Prima parte a acestui roman a fost una extrem de șocantă pentru mine, care m-a zguduit din temelie și m-a făcut să mă revolt cu toată puterea mea. Sunt destul de tolerantă și de deschisă la nou, dar toată violența la care sunt supuși copiii somalezilor m-a făcut să fi vrut să fiu acolo, să fac dreptate în locurile unde nedreptatea este la ea acasă, în acele locuri în care, chiar dacă numele lui Dumnezeu (Allah) este adus adesea în discuție, pare să nu existe niciun fel de Dumnezeu, ci doar o lege a junglei, a celui mai puternic care îl domină pe cel slab. Am trecut prin atât de multe stări citind această parte, încât de multe ori am uitat de somn sau de masă. Deja intram în paginile cărții, ca într-o transă, și greu mai mă lăsam dusă de acolo. Nu știu, tot speram la o minune, la o schimbare de mentalități. Am rămas așa cu un gust amar la finalul părții întâi, încât îmi venea să urlu... Noroc că partea a doua are o notă mult mai optimistă și aduce în discuție o latură mult mai umană...
      Ayaan Hirsi Magan, devenită în Europa Ali, s-a născut în Somalia, crescând mai mult în Mogadiscio, capitala țării, ceea ce consider că a fost un adevărat avantaj pentru ea. Provine dintr-un trib nomad, dar a fost norocoasă și nu a experimentat foarte mult timp viața lipsită de orice fel de invenție modernă din deșert, așa cum fusese cazul bunicii și a mamei sale, căci acolo puțini copii studiau și aveau șansa de a învăța altceva în afară de cum să realizezi treburile casnice și a îngrijirii animalelor. Mai citisem cărți despre lumea deșertului, dar cel somalez nu are nimic din feeria și atmosfera aceea de basm pe care o observasem în celelalte romane citite. Este o lume extrem de brutală, în care cel mai puternic supraviețuiește, iar cel mai slab se supune. 
     Viața în Somalia nu este ușoară, mai ales că au loc extrem de multe violențe, care conduc la conflicte între clanuri și la dispariția unei puteri și venirea la putere a altui partid politic, mult mai restrictiv. Dincolo de această realitate, Ayaan este crescută într-un spațiu extrem de barbar, dominat de poveștile bunicii, în care aproape niciodată nu prevala valoarea morală, ci teroarea. Copiii erau învățați de mici să lupte, să lovească înainte de a fi loviți, iar dacă erau înfrânți, li se spunea că era totalmente vina lor. La fel, faptul că este fată, nu o ajută foarte tare, căci nu se bucură de extrem de multe libertăți, așa cum are Mahad, fratele ei. 
     O altă chestiune care iese la iveală este aceea a circumciziei, care se petrece în niște circumstanțe extrem de violente, care au loc chiar în casa oamenilor, unde copiii sunt supuși la lucruri greu de imaginat. Această imagine domină întregul roman, căci mai ales fetițele sunt chinuite și multe mor din cauza infecțiilor provocate. Este o realitate extrem de dură și de greu de imaginat: fetițelor li se cos parțial sau total organele genitale, fapt asociat cu puritatea femeii, de parcă acest fapt o face mai mult demnă de o căsătorie respectabilă... Știam că în unele zone se petrec astfel de zone, dar șocul nu a fost atenuat de niciun fel.
      Pentru că implicarea politică a tatălui său într-un partid opus platformei celui aflat la putere, mama nu este mereu prezentă în viața femeilor, iar acest fapt culminează cu fuga acestora în Arabia Saudită, loc unde se pot reuni. Experiența lor într-o țară unde se presupune că islamul este la el acasă nu este chiar cea mai plăcută, căci regulile sunt extrem de mari, femeile nu au voie singure pe stradă, îmbrăcămintea trebuie să acopere cât mai mult și să fie neapărat neagră, segregarea pe bază de sex și de rasă este în floare și nu are nimic de a face cu egalitatea poruncită de islam. La toate acestea, se adaugă frustrarea mamei, care înțelege diferit lucrurile și care nu poate trece peste lungile absențe ale soțului ei de acasă, căci acesta, asemeni altor bărbați, mai are o soție, alți copii și acordă mult mai mult timp idealului său politic decât familiei. Mai mult decât atât, frustrările mamei se răsfrâng asupra celor trei copii ai săi: Ayaan, Mahad și Haweya, cu care este violentă, iar pentru că Ayaan este cea mai mare, trebuie neapărat să poarte pe umerii săi și treburile casnice, pe care le face adesea în locul celei care i-a dat viață. Tatăl este cel care o mai salvează, dar, din păcate, acesta nu este foarte prezent în viețile lor.
      Din Arabia Saudită, ei ajung în Kenya, o țară nemusulmană, dar la fel de plină de cutume, în care femeia tot nu are un cuvânt de spus. Ayaan are norocul de a merge la școală, de a învăța engleza, dar multe femei nu au acest noroc și sunt nevoite sa părăsească școala pentru a se căsători cu bărbați aleși de familiile lor. Autoarea aduce în discuție relațiile nereușite pe orice plan, familial, sexual, pentru că nu sunt compatibili unii cu alții, dar nici divorțurile nu sunt permise, căci ar fi însemnat o mare rușine și o atentare la onoarea întregii familii. Orice fată care îndrăznea să viseze la mai mult era rapid redusă la tăcere. Cutumele le împiedică pe femei să fie ele însele și acestea ajung să fie simple umbre, ființe fără chip, lipsite de personalitate, care nu au voie să iasă în față în vreun fel. Ele trebuie doar să stea acasă, să fie supuse soțului și clanurilor, să aibă grijă de casă și de copii și să accepte orice vine din partea soțului: violențe fel de fel, ba chiar și alte soții și alți copii, căci bărbatul are voie să se căsătorească cu oricine dorește, oricând, fără a își anunță această intenție. Este ceea ce face și tatăl lui Ayaan, care îi lasă lipsiți de orice mijloc de trai, căci femeile nu muncesc, iar mama este nevoită să le ceară rudelor. 
    Au fost episoade extrem de violente în această primă parte, care au fost foarte greu de acceptat de mintea mea: bătăile la care propria mamă o supune pe Ayaan, pe care o leagă fedeleș ca nu cumva să scape, bătaia la care o supune profesorul de religie, care o bate spărgându-i capul, act continuat de propria mamă, fapt care aduce cu sine operația pe creier a fetei; imaginile din Somalia distrusă de oamenii politici, cu acele așteptări la graniță, unde ființele umane sunt dezumanizate, un fel de lagăre de pe vremea naziștilor... Toate acestea sunt imagini care m-au făcut să plâng cumplit, să urlu din cauza neputinței de a face ceva, căci de înțelegere nici măcar nu poate fi vorba... Este prima carte pe care o citesc despre această parte a Africii, iar în mintea mea au apărut doar imaginile violenței extreme, care nu poate fi oprită de nimic. Sunt societăți extrem de tribale și de barbare, lipsite de minima civilizație, care nu pot decât să mă sfâșie pe interior și să mă urmărescă mult, mult timp de acum încolo. Am în plan să citesc și „Hibiscusul purpuriu”, un roman tot despre Africa, dar cred că va trebui să mai treacă un anumit timp până când voi avea curajul să fac acest lucru. 


     Cea de a doua parte a romanului este într-un vădit contrast cu prima parte, aducând o evoluție spectaculoasă a lui Ayaan, pentru care Europa a însemnat o înflorire completă, o descoperire a sinelui și a lucrurilor care o fac fericită. A învățat să se accepte așă cum este, să lupte atât pentru propriile drepturi, cât și pentru cele ale oamenilor din jurul ei, și-a pus întrebări și a descoperit adevăruri fundamentale, necunoscute ei până la vârsta de 23 de ani.
       Deși a fost crescută de un tată extrem de liber în gândire, un luptător pentru idealurile sale, așa cum va deveni și Ayaan, acesta recurge însă la o tradiție existentă în țara lor încă de pe vremea traiului în deșert, o practică ce nu are nimic de a face cu islamul, în cadru căreia fata trebuie întrebată, dar care este folosită adeseori cu statutul de obligație: o obligă să facă parte dintr-o căsătorie aranjată și să se căsătorească cu un bărbat pe care nu îl cunoaște deloc, dar care provine dintr-o familie cu faimă, un bărbat care trăiește în Canada. Ayaan nu îl place, dar, ceea ce este cel mai frustrant, nu i se oferă dreptul de a alege, nici măcar nu trebuie să fie prezentă la prima căsătorie... Totul se face după voia tatălui, iar ceea ce m-a mâhnit pe mine peste măsură este faptul că acesta nici măcar nu participase la creșterea copiilor săi, nu trimisese nici măcar bani pentru îngrijirea acestora, căci era la a treia căsătorie, iar pe copiii ceilalți îi lăsase în grija mamelor, fără a mai veni să îi vadă și fără a întreba de ei. Le pune astfel pe femei să își poarte de grijă într-o lume a bărbaților, dar nici nu divorțează de ele, lăsându-le ca și atârnate. Cu toate acestea, voia lui este lege, iar nimeni nu intervine în ceea ce privește hotărârea căsătoriei fetei sale, nici măcar mama lui Ayaan nu o protejează. Nimeni nu se gândește că ar putea exista o alternativă.
     Însă, din acest lucru iese și un lucru bun: Ayaan se rupe din mediul în care s-a născut și a crescut, ajungând în Europa, în Germania, un loc care trebuia să îi fie doar loc de tranzit și de așteptare a vizei pentru a pleca în Canada, pentru a se alătura soțului ei. Însă, Europa îi arată o altă față a lumii și o cu totul altă civilizație, una în care libertatea omului, de orice tip este aceasta, este mai presus decât orice altceva. De aceea, ea decide că este singura care are putere asupra vieții și a destinului său, fapt pentru care profită de libertatea are i se acordă și fuge în Olanda, unde cere azil politic. Deși clanul și familia o urmăresc și aici, Ayaan nu se lasă intimidată și studiază limba, muncește ca traducător pentru a se întreține, deși ar fi putut să trăiască din ajutorul social asemeni refugiaților, studiază științele politice la Universitate și chiar ajunge în Parlament, o voce extrem de puternică a unei lumi întregi.
     Poate mult mai aproape de ceea ce cunoaștem este situația imigranților existenți în Olanda, care sunt asemeni multora dintre imigranții din întreaga lume: deși trăiesc într-o altă lume, își impun singuri anumite limite, au mințile plasate într-un fel de cuști mentale care îi împiedică să evolueze în vreun fel. Este un lucru pe care îl observ, din păcate, și la multe dintre femeile convertite: nu citesc nimic altceva în afară de cărți islamice, se acoperă asemeni femeilor din Arabia Saudită, pe care le iau drept model, deși acolo li se impune un cod vestimentar, își acoperă față atunci când fac o poză, pentru că este păcat să faci poze sau să te expui, toate acestea fiind pentru mine însămi o formă de involuție socială și de incultură, de practicare a unor cutume și tradiții specifice unor anumite locuri, fără a își pune întrebări, fără a studia islamul cu adevărat, fără a încerca să înțeleagă de ce această religie este una pentru toate timpurile și locurile. Este peste puterea mea de înțelegere de ce ți-ai pune anumite bariere mentale într-o lume în care poți trăi frumos și să fii un om frumos, fără a ajunge la extreme care te pot duce în derizoriu. 
       Asemeni mie, Ayaan a avut șansa de a medita la toate acestea, de a pune în balanță cele aflate și de a alege ce vrea să facă pe mai departe. Are o putere de înțelegere trecută dincolo de normal, iar pentru ea studiul este extrem de important. Muncește din greu pentru a fi un om bun, care contribuie cu ceva la societatea care i-a oferit mai multe drepturi decât propria țară. Nu înțelege de ce nu ai încerca să te adaptezi la societatea în care trăiești, de ce ți-ai găsi fel de fel de scuze pentru a nu munci, de ce a-i invoca mereu rasismul atunci când eșuezi. Este un om care luptă pentru drepturile femeii musulmane, este un om care s-a lăsat pe ea deoparte pentru ca alții să nu mai treacă prin ceea ce a trecut ea. Deși este mereu supusă mentalității fanatice a unora, care nu înțeleg libertatea de exprimare și o acuză de fel de fel de lucruri, dorindu-i moartea, ea nu a tăcut, ci a mers mai departe, înțelegând că este important să atragă atenția asupra atrocităților ce se petrec chiar sub ochii noștri.
     
     Mulțumesc, Libmag, pentru oferirea acestui roman spre recenzare! Dacă doriți să achiziționați romanul, o puteți face de aici.



      DATE DESPRE CARTE:
      _________________
      Titlu: Necredincioasa
      Autor: Ayaan Hirsi Ali
      Editura: Rao
      Colecția: Biblioteca Rao
      Titlu original: Infidel
      Traducător: Maria Dobrinoiu
      Anul apariției: 2017
      Număr de pagini: 460
 

duminică, decembrie 10

CADOURI LIVREȘTI PENTRU LUNA DECEMBRIE - BOOK TAG



    Luna decembrie este una plină de iubire și magie, o perioadă în care oamenii sunt mult mai buni și mai apropiați unii de alții. Este acel timp al anului încărcat de emoții pentru fiecare dintre noi, de trăiri intense, de bucurie și de stat alături de cei dragi, fie ei familie sau prieteni. Este perioada ideală pentru a dărui puțin din timpul tău, din sufletul tău și, de ce nu, din ceea ce îți este cel mai drag. Există numeroase lucruri care pot fi oferite, însă, iubitorii de cărți așteaptă cu nerăbdare să primească noi prieteni pentru rafturile bibliotecii lor, căci, da, este cel mai bun moment pentru a face acest lucru. 

     Mai jos, voi oferi o listă de sugestii, grupate pe anumite categorii. Dacă aveți și alte sugestii, le aștept cu drag.

     Pentru iubitoarele atmosferei crăciunești:

     Atât de multe cărți îmi vin în minte când vorbim despre acele opere literare care aduc în discuție această perioadă a anului, care sunt pline de magie și de pozitivism, încât îmi este extrem de greu să aleg doar câteva. 


     Primul roman care îmi vine în minte este „Lumina iubirii” de Jay Asher, un young adult extrem de plăcut, în paginile căruia  întâlnim de toate: acel spirit specific sărbătorilor de iarnă, o iubire adolescentină extrem de diafană şi de bine conturată, cafea cu mentă, ciocolată, brazi şi luminiţe. Carte are o atmosferă feerică indusă de locuitul într-o fermă de brazi, pe fundalul căreia se construieşte o poveste de iubire solidă, în ciuda faptului că protagoniştii sunt asolescenţi.

      

     
     Nu am cum să nu vorbesc despre seria „Harry Potter” și, în special, despre primul volum: „Harry Potter și Piatra Filosofală”, căci pentru mine decembrie înseamnă J. K. Rowling, e cea care îmi induce acea stare de bine. Este în acest prim volum o imagine minunată a Crăciunului la Hogwarts, în care marea sală este împodobită de sărbătoare. La fel, îmi vine în minte cea imagine magică pe care o crează Ron și Harry în dimineața de Crăciun, când fac schimb de cadouri... Acele bluze tricotate de doamna Weasley sunt ceva care aduc cu ele acel spirit de bunătate și de camaraderie...


     „Crăciunul regal” nu am citit-o încă, însă îmi doresc să o fac în această lună. Este un volum document, cu povești despre prinți și prințese, imagini grăitoare și multă, multă visare.


    Cu romanul lui Jeannette Winterson - „Zile de Crăciun” promit că mă opresc cu sugestiile de la această categorie :) Încă nu îl am în bibliotecă, dar mi-l doresc atât, atât de tare... Nu m-am hotărât încă dacă îl vreau în română sau în engleză (are o copertă pur și simplu fantastică în varianta engleză), dar cert este că sigur acesta te va introduce în atmosfera aceea crăciunească, nu am nicio îndoială. Acesta cuprinde doisprezece povestiri despre spiritul Crăciunului, acel spirit pe care îl aducea în discuție Dickens. 

     Pentru cea mai romantică prietenă/iubită/soră:

      Nu are cum să nu existe alături de voi o persoană romantică, o persoană care își dorește să viseze și mai mult în această perioadă. 

     Acest volum mi se pare extrem de potrivit, căci această perioadă a anului este puțin mai aglomerată, iar la ceas de seară să te așezi la gura sobei, cu o cană de ceai sau ciocolată caldă în față și cu o antologie ce cuprinde cele mai frumoase poezii din literatura românească este un dintre cele mai extraordinare momente de relaxare.


     „Suflet rebel” nu este numai o poveste de dragoste, ci este un roman care are de toate: iubire, suspans, personaje bine conturate. Este un roman care te învață cum să fii o femeie puternică, gata oricând să o iei de la capăt pentru a fi cine vrei tu să fii. Este o carte care îți arată că este bine întotdeauna să visezi și să acționezi pentru a le transforma în realitate.


     Cu „Micuța balerină” nu veți da greș mai mult ca sigur. Este un roman young adult, care aduce în prim-plan o poveste de iubire profundă, magică aş putea spune prin intensitatea cu care îi cuprinde pe cei doi îndrăgostiţi în mrejele sale, o poveste despre sacrificiul făcut de dragul celui de lângă tine, despre pasiuni şi despre lupta până în pânzele albe pentru ca visele avute să devină realitate. 

     Pentru cea mai pasională  persoană din jurul tău:

     Există numeroase cărți în care pasiunea devine extrem de puternică, asemeni unui foc ce izbucnește din interior, unde stătuse oarecum latent și care trebuie, neapărat, să izbucnească în cea mai puternică formă. 



     „Pe strada Londra” aduce în prim-plan o poveste de iubire extrem de pasională dintre Jo și Cameron, care izbucnește din dorința amândurora de a nu mai simți singurătatea și de a fi unul alături de celălalt. Dincolo de aceasta, este un roman al descoperirii de sine, al regăsirii acelui tu interior care te face să vrei ceea ce este cel mai bine pentru tine.


     Când vorbim despre pasiune, nu am cum să nu amintesc de „Pasiunea unei femei”, o carte a cărei acțiune se petrece la curtea reginei Elisabeta și a regelui Henric Tudor. Bess Hardwick, personajul central, este unul extrem de pasional, capabil de cea mai puternică iubire.




   
    „Inima de foc” aduce în prim-plan multa aventură, istorie, personaje puternice, situri arheologice și nu în ultimul rând, o pasiune mistuitoare, care trebuie neapărat să fie consumată. Există acolo o scenă extrem de grăitoare în ploaia din pădurea Amazonului, care nu are cum să nu te facă să visezi extreeeem de tare.

       Pentru cel mai fantezist dintre prieteni:

       Aici, ajungem la o zonă de confort pentru mine, pentru că genul fantasy este unul dintre preferatele mele, cel mai sigur mod de a mă simți bine, de a petrece timp calitativ în cantitatea cărților și de a evada din cotidianul, de multe ori prea anost.


    Seria „Nemuritor” aduce în prim plan o lume nouă, aflată la granița dintre real și fantastic, în care orice este posibil. Este o lume plină de creaturi mitologice, care reușesc să se strecoare în lumea pe care o cunoaștem noi, care coexistă alături de ființele umane.


      Lumea Marinei Neagu este una absolut magică, în care visele și coșmarurile prin viață la propriu, în care granița dintre vis și realitate este una extrem de fină.



     
      Seria „Am murit, din fericire” trebuie citită neapărat de orice iubitor de fantasy. Aceasta aduce în prim-plan ideea vieții de după moarte, care nu este neapărat un final, ci un alt început. 

     Pentru cea mai misterioasă persoană:

      Thrillerele și genul polițist îmi plac extrem de tare, am nevoie ca, din când în când, să dezleg anumite mistere. E un gen numai bun de citit la gura sobei.



     „Înainte să adorm” este un roman care te ține cu sufletul la gură până la ultima pagină. Îți arată că aparențele pot fi înșelătoare și te face să te gândești cum ar fi dacă te-ai trezi în fiecare dimineață fără a ști cine anume ești, dacă în fiecare zi ar trebui să o iei de la capăt.

    

 
     „Unde sunt copiii?” este un thriller psihologic, cu acțiunea plasată în frumosul oraș de la malul mării, Cape Cod. Romanul prezintă drama unei mame care își pierduse primii doi copii, după care a trebuit să trăiască fără a ști adevărul despre pierderea lor... Acum, trebuie să retrăiască aceeași dramă, când cei doi copii pe care îi are în prezent dispar din nou...


    „Fata din tren” este un thriller care te va ține cu sufletul la gură și te va face să te întrebi cine sunt oamenii pe lângă care trecem zilnic, ce povești ascund în spatele  aparentei liniști. Sigur nu vei mai avea aceeași încredere în oameni după citirea acestui roman.

     Pentru persoana mereu preocupată de ceea ce a fost:

    Sunt pasionată de ficțiunile istorice, pe care le citesc mereu cu cea mai mare plăcere. Sunt sigură că pot învăța extrem de mult din acestea, sunt pagini de istorie care nu ne lasă să uităm trecutul.


     „Spune-mi cine sunt” este un roman absolut genial, care aduce în prim-plan extrem de multe evenimente istorice, povestindu-ne despre Războiul Civil din Spania, cel de Al Doilea Război Mondial, Război Rece, construirea şi căderea zidului Berlinului, cea de a doua Republică spaniolă, Rusia lui Stalin, ascensiunea şi decăderea lui Hitler, epurările etnice care au avut loc în anii ’30. Autoarea aduce în prim-plan poveşti extrem de sensibile ale unor oameni care au traversat toate aceste realităţi, istorii ale multor oameni care au prins acele timpuri. Ea arată ororile pe care omenirea le-a avut de îndurat, toate trădările şi crimele comise în numele unor idealuri. Găsim de toate în acest roman: o intrigă complexă, poveşti de dragoste care împing personajele la gesturi extreme şi o incursiune în lumea spionajului european, a lumii de dincolo de vizibil.


     „Pe aripile vântului” este un roman absolut fenomenal, care aduce în prim-plan o lume aflată aproape de prăbușire, o lume a fastului aflată pe punctul de a deveni istorie: aceea a balurilor și a bumbacului din Sud, a sclavilor de pe plantații și a stăpânilor. Este o poveste despre războiul dintre Sud și Nord și despre reconstrucția unei lumi. Este prima carte care îmi vine în minte de fiecare dată când aud despre Atlanta, Georgia.


      „Hoţul de cărţi” este un roman minunat, cu o poveste emoţionantă despre războaie exterioare, urmate de cele interioare ale neputinţei şi fricii, care sunt combătute în cel mai frumos mod cu putinţă: prin intermediul cuvintelor şi a imaginaţiei. Markus Zusak a ştiut că aceasta este povestea pe care vrea să o aştearnă pe hârtie încă din momentul în care asculta poveşti despre Germania nazistă, despre bombardarea Munchenului şi despre evreii mânaţi spre lagăre prin oraşul natal al mamei sale. El însuşi spune:
„Aveam în minte aceste imagini cu băieţi mărşăluind impecabil şi salutând cu Heil Hitler şi ideea că toată lumea în Germania nazistă gândea la fel. Dar mai existau şi copii rebeli, care nu respectau regulile, şi oameni care îi ascundeau pe evrei şi pe alţi oameni în casele lor. Aşadar, Germania avea şi o altă latură...”


    Romanul prezintă perioada tulbure care a urmat imediat după alungarea de pe tron a şahului Reza, în perioada deosebit de grea care urmează revoluţiei din Iran, în care vechiul regim este înlăturat pentru a face loc unor noi dinastii. Dacă în timpul şahului oamenii apropiaţi duceau vieţi de poveste, iar alţii trăiau în mizerie, în timpul noii legi instaurate, aceea a unei Republici Islamice, care se presupunea că aduce cu sine democraţia şi egalitatea între toţi locuitorii, vechii oameni sunt înlăturaţi în cele mai urâte forme posibile pentru a face loc noilor oameni, mulţi dintre ei parveniţi social. 


    „Persepolis” este un roman grafic, o altfel de autobiografie, care ne poartă prin istoria bogată a Iranului, începând cu anul 1979 şi terminând cu 1994, cu plecarea definitivă a autoarei din ţara sa de baştină, în care nu reuşea deloc să se regăsească. Este o poveste extrem de tristă, atingând puncte sensibile din istoria unei ţări altădată prospere, acum, măcinată de războaie, pe care însă, scriitoarea, o condimentează cu un umor spumos, deoarece, spune ea:
    „Îţi poţi plânge de milă doar dacă problemele tale sunt cât de cât suportabile… Când depăşeşti limita asta, singurul mod de a suporta insuportabilul este să-l iei în râs.”


  „Când înfloreşte liliacul” de Martha Hall Kelly este unul dintre acele romane care se citeşte cu sufletul, iar nu cu mintea, un roman despre viaţă, curaj şi laşitate deopotrivă, despre femei puternice şi oameni cruzi, atât de înrăiţi încât distrugerea altora nu li se mai pare ceva atât de teribil, de barbar, ci o normalitate.
Romanul de debut al autoarei este inspirat din fapte reale, personajele prezente în carte au existat în realitate în timpul celui de al Doilea Război Mondial, unele cu numele lor adevărat, altele cu pseudonime, ceea ce face acţiunea să capete o notă mult mai personală, mult mai dramatică. Oricum, povestea lor este povestea multor alte persoane care au trăit acele timpuri tulburi, este povestea miilor de deportaţi politic, găsiţi vinovaţi de crime de război închipuite, este poveste lor, a supravieţuitorilor lagărelor de concentrare din perioada nazistă, este povestea celor care au reuşit să îşi ducă viaţa mai departe după ce o întreagă lume a asistat neputincioasă la drama lor, la nedreptatea care li s-a făcut lor doar pentru că aparţineau unei anumite naţii sau pentru că aveau o anumită religie. Este istoria celor pe care Hitler îi voia distruşi, evaporaţi din lumea aceasta doar pentru simplul fapt că nu se încadrau în nişte tipare impuse de el şi de cei asemenea lui, care se considerau o altă rasă, una superioară şi imposibil de atins. Este istoria acelei dorinţe nebune de epurare etnică, un fapt istoric ce a produs atât de multă durere, care a distrus atâtea familii, care a condus la pierderea mamelor, a soţiilor, a fiicelor, a părinţilor… Este povestea lor, a celor care atunci nu se puteau apăra, dar pe care noi astăzi suntem datori să o ducem mai departe, pentru ca astfel de lucruri teribile să nu mai aibă loc, pentru a trezi conştiinţe şi pentru a spera că, indiferent de ceea ce se întâmplă în acest vast Univers, suntem oameni care iubim alţi oameni, că putem pune umărul pentru ca sentimentul de umanitate să nu piară, pentru ca sentimentele de singurătate, de neputinţă cruntă, de pierdere să nu mai apară…

      Tot la această categorie, vă recomand cu drag toate romanele lui Khaled Hosseini, la fel „Necredincioasa” de Ayaan Hirsi Ali, mai ales dacă vreți să aflați despre căderea unei lumi aflat în prag de colaps din cauza instaurării republicii islamice sau a extremismului adus de Frații Musulmani.
     Dacă vreți să aflați mai multe despre istoria României, va recomand „Frații Jderi” ai lui Mihail Sadoveanu, „Ciuleandra” lui Liviu Rebreanu, romanele Hortensiei Papadat-Bengescu... Gata, mă opresc aici, căci la această categorie aș putea continua la nesfârșit...

Mulțumec, Adriana, de la Prefață de carte pentru nominalizare! Dacă v-a plăcut acest tag, puteți să îl preluați oricând.


     
   

Vizitatorii blogului


website hit counter