miercuri, iunie 21

CHRISTINNE C.C.: EPHIALTE - ÎNCEPUTUL UNUI COȘMAR (#1)



      Nu cred că mai este nevoie să vă spun că iubesc să citesc fantasy, iar în ultimul timp am descoperit cărţi aparţinând acestui gen extraordinar de bune, la care singura plângere este faptul că se termină mult prea repede.
        Romanul „Ephialte – Începutul unui coşmar” (partea întâi) de Christinnne C. C. este o distopie literară care m-a prins în mrejele vrăjii sale încă de la primele pagini, aducând în prim-plan un univers cu totul nou, dominat de Ephialte şi Umbre, care coexistă alături de oameni, cu toţii încercând să reconstruiască lumea. Ceea ce aduce o notă de autenticitate este faptul că fiecare capitol este precedat de o strofă din Eminescu, extrem de potrivită pentru ceea ce urmează să se întâmple, la fel şi plasarea acţiunii în zona Mării Negre, în zona aşezării Calatis, precum şi în preajma Cheilor Nerei.

Ce anume sunt Ephialtele şi Umbrele?

       Ephialtele sunt fiinţe umane până când ating o anumită vârstă, moment în care trupul refuză să mai se hrănească în mod natural, cu hrană, se opresc din creştere, devin fiinţe nemuritoare, având aceeaşi înfăţişare ca în momentul transformării. Puterile lor cresc extraordinar de tare, pot vedea la fel de bine în întuneric ca şi în timpul zilei, sunt foarte agile, şi se hrănesc cu energia negativă provenită de la cele mai mari coşmaruri ale oamenilor. Sunt un fel de vampiri energetici, care caută centrul terorii din creierul uman, după care se hrănesc, devenind mult mai puternice. Deşi sunt denumite Coşmaruri, ephialtele nu sunt ceea ce ne-am putea aştepta, nu sunt nişte personaje negative care au ca scop distrugerea oamenilor, ci ele iau doar atât cât le este necesar pentru a putea supravieţui.

     Umbrele sunt tot un fel de vampiri energetici, singurul duşman natural al ephialtelor. Deşi ca înfăţişare sunt extrem de frumoase, ele nu au suflet, nu fac distincţia dintre bine şi rău, nu se dau în lături de la uciderea celor care le apar în cale… mai ales ephialte. Consiliul (menit să menţină un echilibru între lumea oamenilor, a ephialtelor şi a Umbrelor) intervine doar pentru siguranţa oamenilor, ephialtele fiind nevoie să se descurce singure.


      Acţiunea romanului ne plasează într-o Lume Nouă, în localitatea Mandaria, aflată în Ţinuturile de Mijloc. Lumea pe care o cunoaştem în prezent nu mai există, ci este una cu totul nouă, în care oamenii se confruntă cu o nouă boală: DMD (Degenerative Malak Desease), o boală care îi aduce pe oameni la o moarte sigură. Cei care par a lupta cel mai mult contra acestei maladii sunt cei de la T Industries, conduşi de marele Theon Novac. Acesta face anumite experimente pe insula Capri Secunda, fără a oferi prea multe detalii asupra cercetărilor sale.
      În această lume trăieşte Alisia (Alis) Iacob, o tânără provenind dintr-o familie numeroasă (trei fraţi şi o soră, ai căror părinţi au murit cu mult timp în urmă), destul de nonconformistă, care crede că ştie totul despre ea şi despre lumea în care trăieşte. Este un ephialte novice, abia trecut de Iniţiere, şi se hrăneşte cu energia unor oameni care au probleme cu alcoolul, cu oameni deja aflaţi undeva la linia dintre viaţă şi viciu. Am iubit acest personaj încă de la început, pentru felul său de a fi, care o determină să nu facă rău nimănui, să se pună în pielea altor persoane şi să încerce, în ciuda a ceea ce este, să aducă un strop de bunătate… plus că are o putere extraordinară de a trece peste cele mai grele încercări folosindu-se de glume şi de ironie…
       Fiind doar o începătoare, Alis nu se aşteaptă la foarte multe lucruri, iar acest lucru o aduce mereu în anumite situaţii nu tocmai fericite. Am putea spune că atrage ghinionul asupra ei indiferent de ceea ce face… Astfel, într-o seară, în timp ce încerca să se hrănească, este abordată de Max, un tânăr cu o figură impunătoare, extraordinar de frumos, care nu pare a fi nici ephialte, deşi are anumite caracteristici specifice acestora, nici om… Deşi se teme că ar putea fi o Umbră, despre care Alis nu ştie nimic altceva în afară de faptul că sunt duşmanii declaraţi ai speciei sale, tânăra ephialte alege să îl urmeze pe acesta, fără a se gândi prea mult la consecinţe… plus că este oarecum vrăjită de ochii nou-venitului… Se va dovedi că această acţiune a sa a fost una cât se poate de greşită, iar consecinţele faptei sale e posibil să aibă efecte ireversibile…
       Max are o calitate unică: poate aduce un ephialte în stare de incoştienţă, fapt nemaiîntâlnit până atunci. Acest lucru îl află Alis pe propria piele, iar momentul trezirii îi provoacă un adevărat şoc: este închisă într-o celulă, lipsită de puterile ei speciale, hrană pentru Umbre, care nu au niciun fel de milă pentru persoana aflată în faţa lor.
       Cel care o va ajută să îşi revină, să îşi descopere puteri nebănuite şi să afle câteva lucruri despre locul în care se află va fi un om, Andreas, cu care Alis leagă o frumoasă prietenie încă din primele clipe. Amândoi sunt prinşi ca într-o capcană pe insula Capri Secunda, în laboratoarele lui Theno Novac. Se va dovedi că toate presupusele lui intenţii bune nu există, că toate acele cercetări ale lor nu sunt decât un paravan pentru ceva mult mai mare: o alianţă teribilă între oameni şi Umbre, într-un joc al puterii, menit să creeze noi şi noi Umbre. Prinsă fără voia ei în acest joc al puterii, în care cei mari nu se sfiiesc să calce pe cadavre pentru a îşi atinge scopurile, Alis încearcă să găsească modalităţi de a evada… Ajutată de Andreas, află mai multe despre acel loc, despre ephialte, despre posibilităţi nebănuite de a schimba destine…

Mai multe nu vă spun pentru a nu vă strica plăcerea lecturii. Va trebui să descoperiţi singuri dacă Alis reuşeşte să evadeze din acest loc cumplit, care este rolul lui Andreas în toată această poveste, cine este Max cu adevărat… Vă asigur doar că veţi avea parte de nenumărate intrigi, de jocuri de putere, răsturnări de situaţie, pericole, adrenalină, câţiva fiori ai dragostei, într-un cuvânt, ingredientele perfecte pentru o lectură minunată.

sâmbătă, iunie 17

ELIF SHAFAK: FETIȚA CĂREIA NU-I PLĂCEA NUMELE EI





     Elif Shafak este o scriitoare care nu m-a dezamăgit niciodată, pentru că are un stil narativ absolut extraordinar, ce reuşeşte întotdeauna să treacă dincolo de limitele rândurilor scrise şi să ajungă direct în suflet, atingând cele mai sensibile coarde existente acolo.
     Exact aşa s-a întâmplat şi citind „Fetiţa căreia nu-i plăcea numele său”, un roman clasificat ca fiind pentru juniori, însă este, în egală măsură, un bun îndrumar pentru cei mari, care uită să mai vadă lumea prin ochi de copii şi să se bucure de lucrurile simple din jurul lor, fără a analiza atât de mult totul. De asemenea, romanul le cere părinţilor să fie mult mai atenţi la relaţia pe care o au cu propriii copii, pentru că, de multe ori, tind să minimalizeze lucrurile sau să aibă impresia că un copil nu poate înţelege multe lucruri, fapt care le poate diminua încrederea în sine şi percepţia asupra lumii.
     Povestea pe care Elif Shafak o aduce la lumină este una încântătoare şi cât se poate de magică, mai ales pentru că implică o tematică atât de variată şi foarte actuală, precum relaţia dintre copii şi părinţi, relaţia dintre copiii de aceeaşi vârstă, intruziunea tehnologiei în lumea copiilor, fapt care îi ţine oarecum legaţi în faţa unui monitor, fără a mai fi capabili să se joace, să exploreze, să îşi imagineze lucruri; iubirea pentru literatură şi lipsa unor cititori interesaţi încă de lumea cărţilor, care ar putea conduce la o lume lipsită de emoţii puternice şi de haos educaţional.



      Personajul principal al romanului este Sakiz Sardunya, o fetiţă care locuieşte în Istanbul alături de părinţii ei. Nu are fraţi sau surori, nici în cartierul în care locuieşte şi nici la şcoală nu reuşeşte să îşi facă foarte mulţi prieteni, mai ales pentru că este o fire extrem de curioasă şi nu ia lucrurile de-a gata, fără a le trece prin filtrul gândirii. De aceea, îşi găseşte refugiul în cărţi, care îi devin cei mai apropiaţi prieteni. Îi place să călătorească în mod virtual prin lumile imaginate de autori şi să cunoască lucruri noi. Singurul lucru care nu îi place la ea este numele său, care înseamnă Muşcată Curgătoare, floare a cărei singură ocupaţie este să atragă păsările colibri. Este un nume ciudat în comunitatea în care trăieşte, care ajunge adeseori ţinta ironiei sau a batjocurei celor de o vârstă cu ea, ba, uneori, chiar a adulţilor.
      Însă, într-o zi, viaţa ei se schimbă, iar acesta este momentul descoperirii unui glob de cristan ascuns printre multe alte cărţi. Este un glob care străluceşte şi care are desenat în centru un al optulea continent, ce are forma unei cărţi. Deşi ştie că este greşit să ia un lucru care nu îi aparţine, Sakiz Sardunya îi ia acasă, unde îl ascunde de cei dragi. Mai târziu, acest glob se va dovedi a fi un fel de portal, o poartă către o lume magică, Lepoba, ţara legendelor, a poveştilor şi a a basmelor. Aceasta este pe cale de dispariţie, din cauză că oamenii nu mai folosesc imaginaţia şi nu mai inventează poveşti. Singura care poate aduce salvarea pare a fi Sakiz Sardunya… Dacă va reuşi sau nu şi ce impact are asupra ei şi a parcursului ei ulterior această călătorie pe un tărâm necunoscut, vă invit pe voi să citiţi pentru a afla.



      Elif Shafak aduce în discuţie tematici şi motive diverse, prin intermediul cărora încearcă să îi facă pe cei care îi citesc romanul să fie conştieţi de faptul că lumea aceasta poate fi mai bună dacă fiecare dintre noi contribuie într-un anume fel. De asemenea, ea spune cu claritate faptul că e nevoie încă de oameni care citesc, de oameni care iubesc să fie creativi, pentru ca această lume să nu devină uscată, asemenea Lepobei, tărâmul pe care l-a creat, care îşi pierde strălucirea, devenind un imens deşert. Consideră că este nevoie ca tehnologia să fie utilizată într-un mod inteligent, începând cu copiii şi continunând cu adulţii, considerând că aceştia abuzează atunci când vine vorba de petrecut timp pe telefoane sau calculatoare, uitând de cei din jur şi de cât de importantă este comunicare şi explorarea de noi lumi în dezvoltarea persoanală. De asemenea, ea consideră că este trist faptul că oamenii au devenit atât de insensibil şi de răi, că lumea a devenit atât de populată de maşinării, de vehicule care asigură doar confortul, nu şi siguranţa propriilor persoane. Este extrem de trist faptul că un copil nu mai poate zburda nestingherit şi fericit pe maidane, alături de alţi copii de vârsta sa, pentru că nu mai există siguranţa necesară pentru ca un părinte să îi permită copilului acest lux, iar tehnologia tindă să ţină locul tovarăşilor de joacă, transformându-l pe cel mic într-un singuratic.
      În plus, scriitoarea aduce în discuţie relaţia dintre copii şi părinţi, arătând incapacitatea adulţilor de a se transpune în lumea copiilor, de a îi lua în serios, de a le tratat temerile şi preocupările cu extrem de mare seriozitate, aşa cum ar face-o în cazul altui adult. Cei mari au, de regulă, tendinţa de a minimaliza preocupările copiilor, de a nu îi lua în serios, de a considera totul prea banal. De asemenea, ei se îndoiesc de capacitatea copiilor de a înţelege şi percepe anumite lucruri, de faptul că ei pot vedea mult mai mult decât lăsăm noi, ca oameni mari, să se vadă. Au tendinţa de a hotărî lucruri pentru propriii copii fără ca măcar să le lase posibilitatea de a alege ceea ce doresc să facă sau fără a îi cunoaşte suficient de tare ca individualităţi.
Cartea se doreşte un semnal de alaramă tras împotriva tuturor celor amintite mai sus.

****************

      În continuare, vă las în compania unor pasaje din carte care mie mi-au plăcut foarte tare:

     „(…) le mai dădea (ţestoaselor) comprimate de calciu ca să li se îngroaşe carapacea, pentru că, dacă nu aveau o carapace sănătoaseă, nu se puteau apăra. Cine ştie, poate că şi oamenii sunt la fel. Da, nu au carapace, dar trebuie să fie puternici în faţa greutăţilor vieţii.”

     ● „Într-una dintre cărţile pe care le citise a aflat că toată lumea de pe Pământ ar avea un seamăn în spaţiu. Că, orice ar face omul aici, geamănul lui de pe altă planetă face acelaşi lucru. De exemplu, când tu plângi aici, geamănul plânge acolo; când tu râzi aici, geamănul râde acolo.
Suniectul ăsta îi atrăsese atenţia. Privise cerul câteva seri la rând, cu atenţie. Cu toate acestea, sperase ca, pe undeva pe sus, să vadă plimbându-se o fată pe care o cunoştea. O Sakiz Sardunya extraterestră care semăna cu ea, dar care avea pielea de un verde ca al şopârlelor, urechi mari, ochi care se aprind şi se sting ca şi becurile…”

      ● „Oricum, să reuşeşti să vorbeşti deschis cu cei mari e aproape imposibil, la fel de imposibil ca ninsoarea din luna august. În general, atunci când era vorba de o întrebare care nu le plăcea, cei mari ori se făceau că nu o aud, ori treceau peste ea râzând. Iar uneori se supărau şi o certau, apoi încheiau subiectul.”

       ● „Aşa sunt unii oameni. Vor mereu să îi supere pe alţii, spun vorbe care deranjează. Cel mai bine este să nu iei în seamă astfel de persoane.”

       ● „Ce multe cărţi erau! Voia să le citească pe toate. Oare omul poate să citească toate cărţile dintr-o bibliotecă? Câţi ani i-ar fi luat să citească toate aceste cărţi? Şi mai era ceva: mereu apăreau altele noi. Iar bibliotecile se făceau numaidecât mai mari, ca şi copiii.”

      ● „Când citesc pentru întâia oară cartea, ştiu mai puţine lucruri, la a doua citire, mai multe. Atunci când cititorul se schimbă, se schimbă şi cartea pe care o citeşte el.”

      ● „Ştia că uneori cei mari nu-şi pot exprima clar sentimentele. În schimb, îşi arată dragostea prin lucruri mărunte. Să prepari mâncarea preferată a cuiva înseamnă să-i spui: «Te iubesc!»

      ● „Viaţa celor mari era mai uşoară. Ei nu erau conştienţi de asta. Pentru că uitaeră prin ce trecuseră în copilărie. Dacă şi-ar fi amintit, ar fi înţeles cât de norocoşi sunt. Dar ei se plângeau mereu.”

     ● „Nu este atât de important ce gândesc alţii despre tine. Oamenii pot râde de ceva fără să aibă vreun motiv anume. Dar asta este problema lor, nu a ta. Tu trebuie să fii puternic şi calm. Atunci, nicio vorbă nu te va mai supăra.”

     ● „(...) iubitorii de cărţi sunt peste tot. Nu contează dacă sunt bogaţi sau săraci, de la sat sau de la oraş, femei sau bărbaţi, tineri sau bătrâni. Îi recunoşti imediat. Sunt un pic mai retraşi. Au o imaginaţie foarte bogată. Oamenii din jurul lor nu-i pot înţelege de fiecare dată. Din cauza asta, sunt un pic cam singuri. Ei spun cele mai frumoase poveşti. Aceşti oameni au un punct comun: mulţi dintre ei ori au găsit deja globul fermecat, ori urmează să îl găsească. La fel ca tine…”

joi, iunie 15

CORINA CÎNDEA: MICUȚA BALERINĂ




     Cartea „Micuţa balerină” de Corina Cîndea îşi aştepta cuminte rândul la citit pe rafturile bibliotecii mele încă de la târgul Gaudeamus din noiembrie. M-a atras încă de atunci datorită titlului, pentru că iubesc tot ceea ce ţine de balet. Nu am citit nimic până acum de la această autorare, însă, cu siguranţă, nu va fi ultimul roman citit. Îmi place foarte tare stilul ei, puterea cuvântului care te face să te transpui parcă în interiorul paginilor cărţii, trăind cot la cot cu personajele foarte bine creionate. Limbajul utilizat este unul simplu, dar extrem de profund şi de bine conturat.
       „Micuţa balerină” este un roman young adult, care aduce în prim-plan o poveste de iubire profundă, magică aş putea spune prin intensitatea cu care îi cuprinde pe cei doi îndrăgostiţi în mrejele sale, o poveste despre sacrificiul făcut de dragul celui de lângă tine, despre pasiuni şi despre lupta până în pânzele albe pentru ca visele avute să devină realitate. 



      Autoarea aduce în prim-plan doi tineri: Rya Jones şi Jay Hamilton, ambii provenind din lumi complet diferite: cea a dansului şi cea sportului, două contrarii care ar părea că nu se vor atrage niciodată, însă destinul le hotărăşte cu totul altceva. 




      Rya Jones este o tânără de aproape 18 ani, care trăieşte în Dallas, Texas, pentru care dansul şi în special baletul reprezintă totul. Are năzuinţe înalte, dovedind maturitate în ciuda vârstei fragede: vrea să ajungă pe marile scene ale lumii, fapt pentru care îşi pune întreaga viaţă în slujba dansului, fapt care poate fi observat din modul în care dansează. Bucurie şi tristeţe, speranţă şi incertitudine, dorinţă şi iubire, toate aceste sentimente reies din dansul său. Crede că viaţa ei are o traiectorie bine-definită, că nu are nevoie de nimic mai mult decât să danseze, să ajungă la cele mai mari şcoli de dans şi de a încheia contracte pentru turnee ce fac înconjorul lumii. Toate acestea sunt valabile până în momentul în care îl întâlneşte pe Jay.



      Jay Hamilton este un tânăr în vârstă de 22 de ani, pentru care sportul înseamnă totul. Este fundaş la Dallas Cowboys, o echipă de fotbal cu foarte multe campionate la activ câştigate. Jay este fotbalistul tipic: mereu înconjurat de femei frumoase, mereu în centrul atenţiei tuturor… Toate acestea până când o întâlneşte pe Rya… 



      După terminarea meciului care le aduce calificare a echipei sale, Jay îşi însoţeşte antrenorul la spectacolul de balet al fiului acestuia, Taylor. Deşi credea că totul va trece foarte repede şi că va fi plictisitor, Jay ajunge să fie fascinat de fata care apare pe scenă:
     „Privesc spre fata din faţa mea, uimit de strălucirea pe care o împrăştie în jur. Întreaga ei fiinţă radiază lumină şi seninătate, îmbinate într-o aură aproape palpabilă.”
      Printr-o întâmplare, Taylor şi Rya ajung la petrecerea echipei de fotbal, unde fundaşul simte nevoia de a fi protector cu tânăra pe care o numeşte micuţa balerină. Însă, prins de succesul pe care îl are, uită pentru o clipă de ea, moment în care are loc un incident dureros, care îi va aduce pe Jay şi pe Rya la un loc în apartamentul lui Jay.
     Din acest moment, atracţia dintre ei devine extrem de puternică, iar sentimentele capătă o intensitate uriaşă, pe care niciunul dintre ei nu le anticipaseră. Relaţia lor devine una deosebit de strânsă, niciunul dintre ei neputând trăi fără celălalt.
        Însă, lucrurile nu sunt chiar atât de simple. Fină cunoscătoare a lumii adolescentine, autoarea reuşeşte să surprindă cu măiestrie toate momentele lor de nesiguranţă, toate suişurile şi coborâşurile, toate neînţelegerile ce provin din faptul că nu ştiu cum anume să gestioneze unele chestiuni şi diferenţe dintre ei. Provin din lumi diferite, fiecare are propriile aspiraţii măreţe şi este extrem de bun la ceea ce face. Timpul pe care îl pot petrece împreună este extrem de mic, mai ales câdn Rya trebuie să urmeze o şcoală aflată în alt stat, iar Jay are cantonamente. La toate acestea, se adaugă ochii presei, care sunt în permanenţă pe ei, plus episoade de gelozie, mai mult sau mai puţin întemeiate. Rya stârneşte pasiuni, prietenul ei Taylor este îndrăgostit de ea, la fel şi profesorul de balet, Santini, şi Shane, un tânăr cunoscut la un depozit unde se dansa free style. 



Vor reuşi cei doi tineri să treacă peste toate diferenţele dintre ei? Vor reuşi să învingă distanţele, clipele de gelozie şi gura lumii? Cum va evolua relaţia dintre ei? Pentru a afla toate acestea, vă invit să citiţi romanul.

       Mie mi-a plăcut foarte tare faptul că perspectivele narative sunt unele subiective, aflând povestea fie din perspectiva lui Jay, fie din cea a Ryei. Uneori, gândurile lor sunt întrerupte de perspectivele lui Chase, prietenul lui Jay, sau ale lui Shane, dansatorul îndrăgostit de Rya, toate acestea oferindu-ne o altă lumină asupra poveştii care se derulează în faţa noastră. Am râs şi am plâns deopotrivă citind acest roman, o carte plină de romantism, năzuinţe puternice şi neprăvăzut. Un roman care a primit cinci steluţe din parte mea pe Goodreads pe care vi-l recomand cu drag.




     Citate:

      ● „(…) nimic din ceea ce merită nu e uşor.”

     ● „O să fie suficient de greu să vă găsiţi timp să fiţi împreună, nu trebuie să mai luaţi în seamă şi ceea ce spune lumea. Fă ce simţi, nu ce trebuie, Rya, şi vei fi fericită!”

    ● „(…) de câte ori vei vrea să plângi, indiferent din ce motiv, să te gândeşti că lacrimile tale sunt ceva prea preţios şi nu trebuie vărasate. Pentru nimeni şi nimic.”

    ● „Inima nu ne întreabă niciodată ce vrem şi îşi alege cele mai ciudate momente să preia controlul asupra acţiunilor noastre.”




Vizitatorii blogului


website hit counter